FUNDATIUNILE DOMNILOR ROMANI IN EPIR

Carte PDF

Armânii ÎN ROMÂNIA SECOLULUI XX – George Beza

Carte in format PDF

Pandeli Evangjeli

Articol nou

Gellu Naum

Gellu de origine aromana (n. 1 august 1915,[1] București, România – d. 29 septembrie 2001, București, România) a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

S-a născut la 1 august 1915 în București; a fost fiul poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești și al soției acestuia, Maria Naum, născută Rosa Gluck. În 1926 intră la liceul “Dimitrie Cantemir” din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în revista Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind filosofia. La 27 decembrie 1935, studentul Naum din anul III a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind “parole cu caracter subversiv” pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu, Dr. Felix și Bd. Cuza.[3]

La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, Gellu pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbona, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.

Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit.

În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 și 1947 îl va face pe André Breton să afirme: “Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București”.

După 1947, în condițiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă. În 1948 și 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filozofică și ezoterică Calea șarpelui, experiență care îi va marca definitiv stilul. În anii 1950 și 1960, publică mai multe cărți de literatură pentru copii (precum mult apreciata Carte cu Apolodor), dar și de literatură proletcultistă (precum volumul Soarele calm sau “romanul pentru tineret” Tabăra din munți), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste (de exemplu, poemul din 1958 Heraclit). În această perioadă, el trăiește mai mult din traducerile autorilor René Char, Denis Diderot, Samuel Beckett, Stendhal, Franz Kafka, Julien Gracq etc.

Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul Athanor. Cu acest volum și cu următoarele (Copacul-animal, Tatăl meu obosit etc.), Gellu Naum reușește să stârnească unele reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului Zenobia (1985). În numai câțiva ani, apar numeroase ediții traduse din poemele lui Gellu Naum. De asemenea, el este invitat să țină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția.

Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ș.a.).

Ca și André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârșitul vieții credincios modului suprarealist de a trăi și de a scrie poezia, ceea ce dovedește că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opțiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.

Sursa

Haralambie Balamachi

Articol nou

Dan C. Mihăilescu

Dan de origine Aromana(n. 12 decembrie 1953, București, Republica Populară Română) este critic literar, istoric literar și eseist român contemporan.

Este cunoscut publicului larg în special prin emisiunea Omul care aduce cartea, care era difuzată de Pro TV.

A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (secția română-franceză), Universitatea București (1972-1976). Din 1980 până în 2003 a fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, secretar de redacție la Revista de istorie și teorie literară (1983-1986), editorul suplimentului Litere, arte, idei (LAI) al ziarului Cotidianul între (1991-1996) și (2001-2004). În 1999 a devenit consilier pe probleme de comunicare al Președintelui Societății Române de Televiziune. Realizează emisiunea Omul care aduce cartea pe Pro TV, din 2000. Este autor a numeroase cronici literare, în revistele Transilvania (1984-1989), 22 (1994-2000), Ziarul de duminică, supliment al Ziarului financiar (2000-2006), Idei în dialog. A debutat publicistic, după mai multe prezențe în reviste liceale și studențești, în 1974, în România literară.

În perioada 2000-2015 Dan C. Mihăilescu a prezentat emisiunea “Omul care aduce cartea” la Pro TV. «Omul care aduce cartea» avea să treacă în această perioadă de 15 ani printr-o mulțime de “ispite, alintări, opreliști, rigori, umilințe, măriri și fragilizări, așa cum șade bine oricărui capriciu bezmetic, tichie de mărgăritar pe creștetul unei realități anapoda. După premiul CNA din 2003, au urmat dilemele privind sponsorizarea editorială («editurile își fac reclamă și vând prin noi, iar noi nu câștigăm nimic»), propunerile lucrative («de acord să prezentăm cărți deștepte pe ecran, însă ele ar trebui neapărat dublate de titluri frivol-motivaționale pe burtieră, astfel încât să slujim toate categoriile de cititori»), impulsurile de bun simț economic, dar iritante și, oricum, inadecvate din unghiul, strict subiectiv, al prezentatorului (emisiunea să fie finanțată de Asociația Editorilor din România, de Uniunea Scriitorilor, Ministerul Culturii, Ministerul Învățământului sau APLER ori să fie cumpărată și redifuzată de Diverta, de lanțurile Humanitas, Cărturești etc.). Am resimțit dintotdeauna orice idee de sponsorizare ca o imixtiune, ori ca o presiune, directă sau indirectă, asupra opțiunilor realizatorului. Or, în acești 15 ani, cu aproximativ 3.500 titluri prezentate, nimeni nu mi-a impus vreodată lectura și etalarea pe ecran a vreunei cărți!”, explică Dan C. Mihăilescu.[1]

În cei zece ani în care a realizat emisiunea, criticul literar a trecut voios prin zeci de încercări. “Am filmat în Crângași, la Teatrul Giulești, ca anexă a masivelor forfotiri de la «Chestiunea zilei» a lui Florin Călinescu, la început făcând săptămânal un Top de cinci cărți în finalul emisiunii lui Nicolae Manolescu «Profesiunea mea, cultura», printre munți de recuzite mucegăite sau pempante, machiat fiind de legendarul Nicolae Vodă, apoi în Pache Protopopescu, în cotloane improvizate sau în platouri simandicoase, dar și la studiourile din Buftea ori în Parcul Tineretului, ca și la Bookfest ori Gaudeamus”.

În ianuarie 2016 criticul literar a accepta propunerea eMAG, cunoscutul site de vânzări online, de a lansa emisiunea în format online, sub titlul “Cartea de la ora 5”. Emisiunea este difuzată online pe platformele YouTube și Facebook și își propune să continue demersul început de criticul literar în emisiunea TV. Astfel, emisiunea încearcă să devină mult mai accesibilă segmentului de public tânăr sub forma unei pastile de cinci minute, postată zilnic de luni până vineri, în care se va vorbi despre o carte. Pastila video, filmată acasă la criticul literar, este găzduită pe site-ul cu același nume http://www.carteadelaora5.ro.

 

Despotatul de Arta

Articol nou

Nicolae-Șerban Tanașoca

Articole noi

Manastirea Constamonitu

Articol nou

Manastirea Vranjina

Articol nou