Manastirea Sfanta Parascheva din Zagori

Este o manastire abandonata, situata pe marginea defileului Vikos Gorge, in regiunea Zagori, Ioannina, azi Grecia de nord-vest.

Lacasul de cult a fost ridicat intre anii 1413–1414 din piatra, ca o mica capela, cea mai veche biserica din regiune.

Conform inscriptiei de la intrare, manastirea a fost construita pe vremea despotului Carlo I Tocco, de catre enoriasii din localitate si cu ajutorul voievodului Mihael Teriano.

Conform traditiei voievodul sau celnicul Terian a ctitorit manastirea drept multumire lui Dumnezeu care i-a vindecat fica de o boala incurabila.

Cel mai probabil dregatorii din familia Teriano, erau supusi ai marilor boieri din familia Mrnjavcevici.

Biserica este o mica basilica cu o nava si acoperis din lemn, inconjurata de chili ale monahilor.

Pictura murala a fost realizata pe la anul 1698.

Cea mai apropiata localitate este Monodendri, la doar 15 minute de mers pe jos.

In preajma pot fi vazute mai multe pesteri, sapate de crestinii persecutati care s-au refugiat acolo pe vremea cotropiri Otomane.

Sursa

Zagori

Familia Rizaris din Monodendri 

 

Familia macedo-română Missits de Zamobor

<…S-a perindat între secolele XV-XVIII, datorită expansiunii otomane, dinspre sudul Europei spre nordul împărăției habsburgice. Anton Missits de Zamobor, cel mai tânăr dintre cei trei fii ai lui Mihai de Zamobor, s-a stabilit la Comlăuș (azi înglobat comunei Sântana ‒ județul Arad). Nepotul Atanasie (1800-1866) se va muta din orașul Arad în târgul Lipova. Din căsătoria acestuia cu Ana Panici se nasc trei băieți și o fată.

Mezinul, Iuliu (1835-1893), se căsătorește cu Augusta Serb de Cuvin. Fiul lor Constantin, unicul vlăstar, se naște în 14/26.05.1878. În vremea anilor de liceu, la Lugoj, se bucură de un stipendiu (bursă) din partea Fundației Emanoil Gojdu. Va îmbățișa cariera tatălui său, înscriindu-se la facultatea de drept a Universității din Budapesta în anul 1895. Locuința o va împărți împreună cu colegul său

de an, Traian Vuia. Dar nu pentru mult timp, căci Vuia, strâmtorat de griji materiale, se va angaja ca funcționar în cancelariile avocaționale. Faptul nu era ceva neobișnuit.

Studentul Missits este la curent cu întemnițarea memorandiștilor. E prezent printre semnatarii unor adrese de încurajare studențești către redactorul „Dreptății”. La scurtă vreme, în mod simptomatic, la finele anului 1895 renaște Societatea studențească română Petru Maior din Budapesta. Missits figurează printre membrii ordinari ai acesteia.

În august 1896 e activ în pregătirea Adunării generale a Astrei la Lugoj.

În primăvara anului 1897, în timp ce era student în anul al doilea, primește o scrisoare de la Traian Vuia, din Buziaș, unde acesta era angajat ca funcționar într-o cancelarie avocațională. Fratele Costi ‒ cum îl numea Vuia în cartea sa poștală ‒ era rugat să facă consemnările necesare în indicele său studențesc deoarece se temea că va pierde banii (de bursă, n.ed.) și nu-și va putea examenul de rigoros nici la toamnă.

La începutul anului 1901 locuia din nou împreună cu Traian Vuia la Budapesta, pregătindu-se pentru doctorat.

După câțiva ani de practică de candidat de avocat, C-tin Missits o ia în căsătorie pe Valeria Braniște la data de 5 august 1905. Nunta are loc la Brașov. Nu va fi lipsit de acolo fratele miresei, dr. Valeriu Braniște, redactorul ziarului “Dreptatea” de la Lugoj….

Curând tânăra familie de mută la Lipova, în imediata apropiere a bisericii ortodoxe române. În anul 1906 i se naște primul copil. În pofida grijilor date de creșterea celor cinci copii (patru fete și un băiat), participă la viața cultural-spirituală a urbei. Printre altele, este membru al Societății pentru fond de teatru român.

La sfârșitul primului război mondial avea 40 de ani. Prietenul din studenție, Traian Vuia, se afla la Paris, în fruntea destinelor națiunii române. În cursul ultimei decade a lunii noiembrie 1918, Missits este ales printer cei cinci delegați ai cercului electoral Lipova din partea populației românești, cu scopul mărturisit de a participa la hotărârea sorții națiunii române în duminica zilei de 18 noiembrie (1 decembrie 1918), în cadrul solemn al Adunării de la Alba Iulia. Îndată după Adunare este numit secretar general la resortul de alimentare al Consiliului Dirigent de la Sibiu, unde rămâne până în luna octombrie 1919. Sarcina sa era deosebit de grea, dublată de o mare răspundere.

Moartea sa, survenită fulgerător la Brașov, în ziua de 31 iulie 1921, lasă în urmă o familie îndoliată. Valeria Missits împreună cu cei cinci copii se vor retrage la rudele dinspre mamă, la Brașov. Capela familială de la Lipova îi ocrotește mormântul.>>

Biografie: Oradea-mare 12/25 iunie 1905

Familia “Missits de Zamobor” este de origine istro-romana, care din cauza cotropiri Otomane, in sec. 14 s-au stabilit in nordul Regatul Maghiar, iar de acolo in Arad, apoi in jud. Timis (vezi biografia: In memoriam Ioan Slavici / Eliza Triff – Timişoara, Eurostampa, 2007,Bibliogr.ISBN 978-973-687-656-1). Nu este exclus dupa propria mea parere ca numele de familie “Zamobor”, “Zamobor”, deriva de la orasul Sombor din Backa, Voievodina (Sudul Ungariei), unde a existat pe timpuri o mare comunitate vlaha (Bunjevci– vlahi croatizati).

Biografie: ARHIVELE NAȚIONALE SERVICIUL ARHIVE NAȚIONALE ISTORICE CENTRALE BIROUL ARHIVE MEDIEVALE, FONDURI PERSONALE ȘI COLECȚI I INVENTAR FOND FAMILIAL „Br a n i ș t e ‒Mi s s i t s ”, Ani extremi: 1844-1993, Unități arhivistice: 381 u.a., Nr. în Registrul General de Arhivă: 1766, Indicativul fondului în Portalul Arhivelor Naționale: BU-F-01766, BUCUREȘTI 2016
Si
Oraşul Lipova, dr. Stelean Ioan Boia

Ioan Constantin Filitti

Ioan (8 mai 1879 – 21 sept. 1945), istoric, diplomat, teoretician, membru al partidului Conservator si asistent al lui Titu Maiorescu, din familie de boieri aromani din Epir.

Unul dintre cunoscutii predecesori ai familiei era mitropolitul Valahiei Dositei Filitti, apoi comerciantul Silvestru Filitti 1810.

Ioan a fost fiul colonelului Constantin Filitti, ofiter domnesc care a avut in stapanire domeniul Alexeni, Ialomița, unde a slujit ca prefect.

Mama sa Elena, s-a nascut in familia Ghica, iar tatal ei Mihail Ghica, a fost ofiter in armata regala.

Ioan si-a facut studiile la Colegiul national Sfantul Sava, unde l-a avut de coleg pe viitorul om politic, Ion G. Duca. A continuat apoi educatia in Stintele politice la Paris, unde a publicat si cateva lucrari din domeniu.

Intors in tara a activat pe plan politic si a scris mai multe volume din domeniul teologic si politic.

Sotia sa Alexandrina (“Sanda”), a fost si ea o descendenta a familiei Ghica, inrudita cu Gheorghe Grigore Cantacuzino-Nababul, care a ajuns in doua randuri prim-ministru al Romaniei.

Ioan facea parte din cabinetul conservator al lui Titu Maiorescu, fiind trimis în misiuni diplomatice în Franța, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Serbia și Italia. Misiunile i-au permis lui Filitti să-și extindă activitatea ca istoriograf și arhivist.

Primul Război Mondial a fost un moment de cotitură în cariera diplomatică a lui Filitti. Ca mulți dintre colegii săi conservatori a optat pentru a lega România de Puterile Centrale, în special de Imperiul German și de Austo-Ungaria.

In 1915 a fost ales de membru al Academiei Romane.

Dupa razboi, Ioan a scris mai multe articole si carti din domeniul administrativ si din istoria Romaniei.

Moare la scurta vreme dupa ce regimul comunist a preluat puterea in Romania, iar fiul sau Manole dupa trei ani de inchisoare a reusit sa emigreze in Germania.

Vezi despre Georgeta Mariana Filitti.

Stema familiei

Sursa

George Christakis

Sau George Pictorul (Pari , 8 mart. 1863 – Atena, 24 iunie 1920), politician care a ajuns presedinte al guvernului provizoriu al Republici Epirului de Nord.

S-a nascut in satul Kostoratio, Argyrokastro, ca fiul binefacatorului Christakis Zografos.

A facut studiile la Paris si Munich, iar apoi s-a intors in Grecia,

În 1905 a intrat pe arena politică, a fost ales membru al Parlamentului pentru Karditsa, iar in 1909 de ministru al Afacerilor Externe în guvernul Dimitrios Rallis. In cele din urma s-a stabilit in Atena, ajungand din nou ministru de externe 1915, in guvernul lui Dimitrios Gounaris.

Pe vremea regimului communist din Albania, atat George, cat si tatal sau au fost considerate dusmani ai statului (1945-1989).

Dupa 1989, scoala de pictură din Kostoratio, fondată de pictorul Christakis și care a încetat să funcționeze cu decenii în urmă, a fost renovată și transformată în muzeu.

Sursa

Nicolae Minovici

<<A fost cel de-al șaptelea copil în viață al familiei lui Ștefan Minovici.

Nicolae a urmat cursurile primare la Școala comunală nr. 1 din Brăila, iar liceul l-a absovit în București, la Sf. Sava.

Nicolae a făcut prima ruptură în cadrul familiei in raport cu pasiunea legată de științe: după absolvirea bacalaureatului în 1891, el s-a înscris la Școala de Belle-Arte, cursuri pe care le-a urmat timp de un an.

Intervențiile fratelui său mai mare Mina l-au determinat în final să se înscrie în circuitul științelor, înscriindu-se la Facultatea de Medicină. Dar lumea artelor nu a fost dată uitării. Nicolae Minovici a devenit un asiduu colecționar de obiecte de artă și în mod special de artă populară din spațiul românesc.

În anul 1896, Nicolae Minovici a reușit identificarea autorului unui furt săvârșit într-o tipografie cu ajutorul urmelor de mâini, fiind un prim succes în România a identificării unui infractor pe baza urmelor digitale.

În anul 1898, Nicolae Minovici a obținut titlul de doctor în medicină, cu lucrarea „Tatuajele în România”, publicată în același an. Această temă era abordată pentru prima oară în România și așa a rămas până astăzi. Student fiind, a lucrat ca desenator și ca preparator al sălii de disecție, apoi al clinicii și Institutului de Chirurgie și Ginecologie. În tot timpul studiilor a ocupat și posturile de preparator, apoi de asistent la Catedra de Histologie.

Și-a continuat studiile la Berlin între 1899-1901, unde a lucrat și la diferite instituții precum Institutul de Anatomie Patologică și Spitalul „Moabit”. A avut contacte cu reputați speciliaști din domeniul medicinii: profesorii Strassman, Virchow și Lepman din Berlin, precum și profesorii Paul Garnier, Magnan și Manoeuvrier din Paris.

Întors in România, a înființat în 1906 prima Societate de Salvare din Balcani, care timp de peste 30 de ani a fost întreținută din veniturile proprii, deși serviciile sale, potrivit legii, trebuiau asigurate de Primăria Bucureștilor. În 1934 el a creat primul spital cu serviciu permanent de urgență din România, al doilea din Europa după cel din Moscova. Apoi, în 1936, Școala Samariteană.

În anul 1904 Nicolae Minovici a publicat lucrarea „Studiu asupra spânzurării”. Este un studiu unic în domeniul medicinii românești din perioada pionieratului. Rămas fidel pasiunii sale întâi, doctorul Nicolae Minovici a finalizat în 1905 un alt proiect: Muzeul de Artă Națională „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, în marginea de nord a Bucureștiului.

Clădirea a fost proiectată de arhitectul Cristofi Cerchez, cu o destinație specială, aceea de a fi un muzeu de etnografie. Muzeul a funcționat din 1906 ca instituție particulară până în 1936, când a fost donat Primăriei Orașului București.

Retras din București în anii 1917 – 1918, Nicolae Minovici va găsi vila prădată la întoarcerea în capitală, în decembrie 1918. Unele surse susțin că actul a fost săvârșit de trupele germane care își stabiliseră cantonamentul în vilă, însă alte surse (un inventar de predare-primire lăsat de comandamentul german) susțin contrariul, si anume că vila a fost jefuită de soldații români cu prilejul retragerii trupelor germane din capitală. Colecția a fost îmbogățită treptat cu noi achiziții în perioada 1918-1940.

În 1902 Nicolae Minovici a fost numit medic legist pe lângă parchetul Tribunalului Ilfov și Subdirector al Institutului medico-legal și profesor de medicină legală la Școala de Științe de Stat. În același an este însărcinat de Primărie să rezolve problema cerșetoriei și a vagabondajului în București. În anul 1909 Nicolae Minovici a fost avansat șef de lucrări al Catedrei de Medicină Legală, iar ulterior “a fost abilitat docent în medicina legală și numit conferențiar pentru această disciplină la Facultatea de Medicină (1915).

După Primul Război Mondial îl găsim la Universitatea din Cluj, la catedra de medicină legală (1919) unde, a creat „din nimic” Institutul de Medicină Legală din respectivul oraș. Începând cu anul 1926 s-a aflat din nou în București, când a preluat funcția de primar al sectorului III Albastru, care cuprindea mahalalele Rahova, Grozăvești, Mandravela, Dealul Spirii, Cotroceni, 13 Septembrie, Șerban Vodă etc.

Ce a găsit doctorul atunci în aceste părți ale orașului: străzi fără trotuar, nepavate și necanalizate, majoritatea luminate prost sau deloc, cocioabe și maghernițe insalubre, înghesuite și înconjurate de mormane de gunoi.

Mandatul său a fost benefic pentru această parte de oraș, numele său intrând și în folclorul de mahala: „Minovici dărâmă tot / Minovici e târnăcop!” Astfel străzile au fost periodic curățate și multe dintre ele pavate, maidanele transformate treptat în parcuri (cum a fost cel din spatele tribunalului); a fost ridicat un cămin pentru gunoierii și măturătorii sectorului și au fost construite primele WC-uri subterane din București.

El a oferit și burse elevilor silitori din comuna Băneasa. Se mai păstrează liste din anii 1905 – 1912, cu sute de locuitori din comuna Băneasa, pe care Nicolae Minovici i-a împrumutat cu bani pentru diverse necazuri: recuperarea casei, spitalizări sau înlesniri pentru cumpărare de alimente sau lemne pentru iarnă. În 1934 a fost ales primar de locuitorii satului Băneasa – astăzi cartierul cu același nume – fără să candideze.

Dar Nicolae Minovici a mai oferit ceva bucureștenilor. Propria sa avere. Casa și colecția de artă populară, alături de o ferma, pe care le-a donat Primăriei Bucureștilor în 1934. Economiile sale bănești au fost donate în întregime, către finalul vieții, asociațiilor care se ocupau de copii abandonați sau orfani.

Începând cu anul 1936 a condus ca președinte Colegiul Medical de Ilfov, iar peste doi ani, Colegiul Medical pe țară. S-a ocupat frecvent de interzicerea practicării ilegale a „medicinii” de tot felul de către vraci, moașe și prințese ale magiei negre sau de altă culoare.

De asemenea, tot el a luat măsuri pentru a se închide cabinetele de cosmetică conduse de persoane fără diplome și pregătire corespunzătoare, dar mai ales împotriva impostorilor care, „inducând în eroare marele public, îi speculau naivitatea”, împiedicându-i să mai țină ședințe de „magnetism”, „misterele telepatiei” etc. În acest sens a publicat studiul „Pericolul social al practicării ocultismului”, îndeosebi asupra sănătății mintale.

Între anii 1936 – 1940 a fost colaborator al nou înființatei Reviste de Medicină Legală. Abia ieșit la pensie în 1938, doctorul Nicolae Minovici s-a îmbolnăvit de cancer localizat în laringe. În ciuda traheotomiei făcută la Viena în 1940, doctorul a continuat să trăiască chinuit de dureri până la 26 iunie 1941.>>

Familia Minovici (Mina), este de origine aromana din Tetovo, Macedonia (vezi art. vila Minovici).

Alte detalii despre familie: “Palatul Salvarii”, “Muzeul Nicolae Minovici”, “Destinul familiei Minovici”, “Vla Minovici”.

Sursa

Sursa doi

Muzeul Theodor Aman

<<Cel mai vechi muzeu de arta din Bucuresti, Muzeul Theodor Aman, este localizat pe Str. C.A. Rosetti nr. 8 si este monument istoric clasat sub codul L,MI B-II-m-A-19621.

Constructia candva aflata pe fosta Strada Clementei, actuala C.A. Rosetti, a fost ridicata in perioada anilor 1868 – 1869, in stil neoclasic, de arhitectul Franz Scheller, sub atenta indrumare a pictorului Theodor Aman. Fatada cladirii este decorata cu doua statui realizate de Karl Storck si doua medalioane cu efigiile lui Leonardo da Vinci si Michelangelo.

Aman dorea ca dupa trecerea sa in nefiinta, casa sa devina muzeu si astfel, in anul 1908, muzeul a fost inaugurat. Acesta cuprinde cinci sali si holul, unde Aman a realizat o pictura murala  cu figuri alegorice si scene de batalii. De asemenea, marea parte a mobilierului a fost realizat chiar de pictor.  Cel mai important spatiu al muzeului este atelierul, cea mai inalta incapere a muzeului, cu o inaltime de 6,7 m. Muzeul contine 196 de picturi, 400 de desene si gravuri si 50 de placi de gravura.

Ca oricare cladire trecuta prin incercarile istoriei, Muzeul Aman a suferit o serie de reparatii de-a lungul a celor peste 100 de ani de existenta. Cele mai importante au avut loc in anii 1920 si 1960, iar cea mai recenta a avut loc in anul 2004, cand cladirea a fost consolidata si restaurata, fiind astfel adusa la standarde moderne de functionare. In anul 2009, cu ocazia evenimentului “Noaptea Muzeelor”, muzeul si-a redeschis portile publicului.>>

Vezi si articolul anterior.

Sursa

Casa Lahovari

<<Se afla pe str. Ion Movila nr.5 din Bucuresti, in prezent facand parte din Spitalul Clinic Ion Cantacuzino.

A fost construita de celebrul arhitect roman Ion Mincu la solicitarea generalului Iacob Lahovari, in anul 1886.

Aceasta cladire este prima constructie realizata in stil neoromanesc de la noi din tara, cu unele elemente Art Nouveau, fiind clasificata monument de arhitectura.

Fatada cuprinde elemente ale arhitecturii populare – coloane din lemn asemanatoare celor clasice, arce in colada franta, ceramica smaltuita si colorata. Pridvorul amplasat deasupra falsei intrari in pivnita casei confera o atmosfera rustica, proprie caselor populare romanesti si boieresti.

Casa Lahovari a produs ceva senzatie in lumea artistica a acelor ani, fiind prima realizare a unei arhitecturi inspirate din traditia romaneasca, iar in prezent este considerata una dintre bijuteriile arhitecturii istorice romanesti.>>

Familia Lahovari este de origine aromana (vezi articolele precedente unu si doi).

Sursa

Sursa doi

Andon Zako Çajupi

Andon (27mart. 1866 – 11 iul. 1930), avocat, poet si revolutionar.

S-a nascut in satul Sheper, Zagoria din Albania. Tatal sau pe nume Harito Zako, s-a ocupat cu comertul de tutun, afacere pe care a extins-o pe intreg teritoriul Imperiului Otoman, in Italia si alte tari din Europa.

In 1882 se stabileste in Alexandria, unde studiaza limba franceza timp de 5 ani si unde face cunostiinta cu diversi avocati din Europa de apus, fapt care il face sa studieze si el dreptul in Elvetia, la Geneva 1887.

Dupa studii se stabileste la Cairo in Egipt, unde lucreaza pentru diverse firme germane si pledeaza pentru obtinerea independentei statului albanez.

A participat la miscarea nationala albaneza intre anii 1898 si 1912 si a compus mai multe poezii si lucrari patriotice, drame si comedii.

Moare in casa sa din Heliopolis, Egipt pe 11 iulie 1930.

Sursa

Iconarul Murgu Simon din Ardenica

Călugărul Simon din Ardenica și-a dezvoltat activitatea la sfârșitul sec. XVII.

Icoanele realizate de Simon din Ardenica erau din lemn de conifere și lemn de nuc. Sunt lucrate cu tehnica tempera pe un strat de preparare a gipsului. În unele dintre icoane, călugărul Simon din Ardenica a așezat o pânză pe panoul de lemn.

Călugărul Simon din Ardenica a pictat șapte icoane, precum și „ușile frumoase” ale bisericii „Sfânta Maria” din Vithkuq, Korça. În prezent, lucrările călugărului Simon din Ardenica sunt păstrate în Muzeul de Artă Medievală din Korça.

Icoanele sunt: ​​„Intrarea zeiței la templu”, „Intrarea lui Hristos în Ierusalim”, „Somnul zeiței” aparținând bisericii „Sfânta Maria Vllaherna” din Berat. „Sfântul Gheorghe pe cal” și „Sfântul Mihail”, care aparțin mănăstirii din Ardenica.

Murgu a mai pictat cateva icoane din biserica mănăstirii Sfântul Ioan Vladimir din Elbașan.

La manastirea Ardenica a existat un atelier care s-a ocupat de pictura icoanelor sub conducerea ieromonahului mănăstirii Simon.

Muzeul de arta din Korce

Biografie: ANDREA LLUKANI ARTI I IKONOGRAFISË NË SHQIPËRI (Monografi) Botimet “Trifon Xhagjika” Tiranë,

Biserica Sfantul Ioan Vladimir din Shijon

Biserica dateaza de la anul 1381, fiind intretinuta de familia medievala de nobili aromani Topia, fiind considerata monument al culturii inca de la anul 1948.

Iconografia din interior a fost realizata de faimosul pictor al sec, 18, Kostandin Shpataraku.

Intre anii 1768 si 1772, Grigorie arhiepiscopul de Durrës, a scris in manastirea din apropiere, Manuscrisul Evanghelic din Elbasan, cea mai veche si singura lucrare din literatura ortodoxă albaneză.+

Sursa