<< lie Ştirbei face parte din ciclul oltenilor patrioţi, tot ai perioadei revoluţionare de la 1716, ai acelei epoci care a urmat morţei lui Mihai-Viteazu, şi care a creat în ţară partidul politic naţional, cu tendinţe democratice, şi .naţionaliste, având ca ţel zdrobirea partidei greceşti, a domniilor grecisate (1611—1716), preambulul domniei fanarioţilor.
Ilie Ştirbei, fiul lui Constantin Ştirbei, mare ban de Craiova ( 1708 şi 1714 ) şi al Măriei Vintilă Corbeanu), se trăgea din ramura lui Horvat, Spătar de la Isvor). El îşi petrece tinereţea, cu primii ani din căsătoria sa, la Bălceştii din Gorj, moşie a soţiei sale Despa, fiica căpitanului Barbu Bengescu.
Bengeştii şi Bălceştii ereau în veacul al XVII-lea cele două focare naţionaliste din Gorj.
In 1732, Ilie Ştirbei ridică în Bălceşti o biserică, după-ce în 1729 unchi-său, vestitul Staicu Bengescu, o ridicase pe cea din Bengeşti.
Cariera politică a lui Ilie Ştirbei ajunge la apogeu în vremea domniei lui Nicolae Vodă Mavrocordat. Până atunci urcase diferite ranguri boereşti, însă fără a fi jucat un rol în istorie, căci nici evenimente importante nu prilejise aceasta. Cu ocaziunea răsvrătirei din 1716 şi a detronărei lui Nicolae Mavrocordat de către boerii din partida naţională a ţărei, Ilie Ştirbei se amestecă printre dânşii, devenind unul din capii revoluţiunei.
Aşa în 1717 îl găsim semnat într’un memoriu către principele Eugeniu de Savoia, alături de compatrioţii săi: Banul Radu Popescu, Şerban Bojoreanu, Grigorie Băleanu, Radu Golescu, Eustatie Leordeanu, Barbu Grecianu, Petru Obedeanu, Matei Kreţulescu, Vintilă Bucşeanu, Drăghici Bălăcianu şi Constantin Brâiloiu, prin care toţi aceştia cer înlăturarea de la domnie a lui Ion Mavrocordat şi numirea lui Gheorghe Cantacuzino, fiul lui Şerban- Voievod, care -fusese şi el unul din capii partidei naţionale. In acest: memoriu al lor se descriu toate abuzurile şi arbitrariile din ţară.
In 23 Septemvrie acelaşi an, vedem pe Ilie Ştirbei cu titlul de vistier, scriind iar lui Eugeniu de Savoia, dinpreună cu alţi boeri.
Se ştie că după lupta de la Peter Wardein dintre Turci şi Nemţi, din vremea lui Nicolae Vodă Mavrocordat, unde fusese organizat a se lupta şi un corp de oştire românească de 3000 de oameni, comandaţi de Petre Obedeanu, survine pacea de la Passarovitz, prin care se trece protectoratul Olteniei. O mare familie azi stinsă mai erea şi ramura lui Cernica Ştirbei, stinsă în secolul trecut. Din ramura lui Horvat dela Isvor s’au format două familii: unii s’au numit Isvorani şi ceilalţi Ştirbei. Din această din urmă ramură s’a coborît Barbu Ştirbei, vistier şi vornic, însurat cu Ecaterina Creţulescu, care adoptă pe Barbu Bibescu, dându-i numele său de Ştirbei, sub care îl cunoaştem că a domnit în Muntenia.
Partida naţională a ţărei se hotă reşte a adresa un lung memoriu împăratului Carol al Vl-lea la Viena.
Cu acest memoriu sunt însărcinaţi să se ducă la Viena Radu Golescu, mare Spătar al Ţărei,. Ilie Ştirbei, mare vistier şi clericul Ion Abraam. Acest memoriu, care e un adevărat program politic şi economic, este
înmânat direct împăratului de deputa ţiunea românească în 1718 . In el se vorbeşte de bogăţiile minerale ale ţărei noastre, de fier, de pucioasă, de argint şi aur, de comerţul pe Dunăre, de Transilvania – cu alusiune la unire -, de domnii naţionale: „Voivodul care va fi să se aleagă pe viitor sa nu fie străin, nici grec, ci
Român adevărat, pentru că născut din ţară, va avea totdeauna milă de patria sa, şi va căuta să traeasca în pace cu vecinii, unde străinul ca un neumblat în trebi, dă motiv de supărare şi cu stoarceri nedrepte nimiceşte averea supuşilor sărăci”. Aceleaşi motive deci ca şi în programul revoluţionar şi patriotic al lui
Tudor Vladimirescu din 1821 . Se mai cerea şi domnie pe viaţa, „Voivodul sa nu să poată scoate fara reclamaţiunea comuna a boerilor, ci să se lase până la termenul din urma al vieţei sale, pentru ca schimbările de Domnii se făcusă totdeauna cu mare pagubă ţârei. Acest memoriu fu citit în Viena mai întâi de generalul Steinville, comandantul trupelor din Transilvania şi apoi acesta introduse deputaţiunea la împărat – în 16 Martie 1718.
Rezultatul acestei audienţe şi a celor scrise în memoriu, fu în sensuL politicei dorite din acel timp. Oltenia trecu sub protectoratul Austriei până la 1739 (tractatul de Belgrad). Partida naţională a ţărei voia atunci sa scoată definitiv ţările române de sub suzeranitatea Turciei, ca să se isprăvească odată neajunsurile provenind din această situaţiune. Cum ţara însă nu putea trăi singură, ei voiau s’o puna sub protectoratul unei ţări civilizate, cum erea
atunci Sfântul Imperiu. Aceasta politică a reuşit în parte, căci dacă ei nu isbutiră a trece întreaga Muntenie, reuşiră însă numai cu Oltenia.
Atunci se organizează administraţiunea în Oltenia de către curtea din Viena. In capul guvernului se numeşte un Ban, ca şi în vechime; acesta fu Gheoghe Cantacuzino, fiul Voevodului Şerban, pe care naţionaliştii îl cerură domn în toată ţara; ca Consilieri, cu titlu de consilieri sau comisari împărăteşti, patru boeri din fruntea conducătorilor Olteniei, cari fură rând pe rând:, Dositei Brăiloiu (fiul Banului Cornea), Staicu Bengescu, Constantin Strâmbeanu, loan Băleanu, Ştefan Pârşcoveanu, Ilie Ştirbei, Mihail Glogoveanu, Matei Glogoveanu şi Constantin Obedeanu.
…Aşa de pildă, într’un raport din 1731, Iunie 23, trimes din Cralova comitelui Wallis la Viena, de către consilierii Pârşcoveanu, Ştirbei, şi Băleanu, ei iscălesc;- „Ştefan de Pârşcoveanu, loan de Ballianul, Elias de Ştirbei“).
Ilie Ştirbei dispare din viaţă şi din- istorie, după ce-şi făcuse datoria pe deplin către Oltenia- sa, pe care o sluji cu credinţa şi cu iubire aci în- Bălceşti, în aceşti legendari Balceşti, moşie care venise in neamul soţiei sale Despa Bengescu tocmai de la Căpitanul Mihai Cepleanul, din zilele lui Mihnea-Vodă, în 1577, pe’ că re şi acesta o vându Banului Ghiorma al Craiovei, iar fiii sai Alexandru şi Dumitraşco o vând, în 1659, Căpitanului Barbu Bengescu, pe a cărui fiică Despa o luă în căsătorie Ilie Ştirbei. Aci el cu soţia sa ridicară biserică, în tinda căreia se văd chipurile lor zugrăvite şi azi.
Din întreaga această politică a partidei naţionale de atunci, care urmărea alipirea ţărilor române la casa de Austria, în Ioc de Turci, se poate înţelege că, în mod deghizat, am fi putut avea o unire cu Transilvania….
La o ruptură însă, nu se ştie dacă ne-am fi întors la matcă singuri, ori cu fraţii noştri „Ardelenii”; Providenţa ar fi putut numai deslega. Intenţiunea însă a naţionaliştilor de la 1716, cari au dus firul acestei politice croită de Mihai-Viteazu, a fost de sigur patriotă şi cinstită. Ea a reuşit în parte şi a avut un merit în
istorie, căci a pus în discuţiune emanciparea noastră de sub suzeranitatea otomană; şi a cerut, atunci, în 1716, domnii pământene, şi pe viaţă, ca şi marele Tudor, dar cu un veac mai târziu. Au căzut poate, cum zice nemuritorul Bălcescu, şi unii şi altul, jertfă patriotismului lor, dar şi-au făcut barem datoria către generaţiunile viitoare ale acestui neam care a fost atât de crud încercat. >>
Sursa PDF
Filed under: Armano-vlahi, Aromani, Carte PDF, Vlah | 3 Comments »
Articole noi si carti 