<<Inginerul Nicolae Nacu Pissiota, aromân, s-a născut în anul 1860 la Hrupiste, lângă Lacul Kastoria, pe teritoriul Greciei de azi. Fiul unui crescător de oi, tânărul Pissiota este un elev bun, ce termină liceul în oraşul Bitolia, obţinând diploma de bacalaureat. Pleacă apoi la Paris, ca bursier, unde, după un an preparator special pentru studenţii străini, la celebrul liceu parizian “Louis le Grand” se îmbolnăveşte de tuberculoză, fiind astfel obligat să se întoarcă acasă, în Munţii Pindului, unde se îngrijeşte cu mijloacele vremii: aer curat, odihnă, lapte de oaie şi de capră. Vindecat, se reîntoarce la Paris şi îşi continuă studiile la Şcoala de Drumuri şi Poduri (Ecole Nationale des Ponts et Chausssées) între anii 1888-1892.
Cu diploma de inginer obţinută, îndemnat de prietenul său, viitorul general şi diplomat român Burghele, decide să părăsească Imperiul otoman şi să se stabilească în România, aflată în plină dezvoltare economică la sfârşitul secolului al XIX-lea. Se angajează la Căile Ferate Române, unde lucrează în specialitatea sa – drumuri şi poduri. După o perioadă de lucru la CFR îşi creează propria antrepriză de construcţii civile şi industriale. Astfel a construit Atelierele Griviţa din Bucureşti şi podul de cale ferată de peste râul Buzău.
P rimeşte cetăţenia română prin decret de naturalizare semnat de Regele Carol I, şi se căsătoreşte, în 1894, cu Zoe Eustaţiu. Zoe Eustaţiu este fiica unui diplomat de carieră, Constantin Eustaţiu şi a soţiei sale Elena, născută Trestianu – fiica lui Costache Trestianu, originar din localitatea Trestia, de lângă muntele Penteleu. Familia Trestianu a avut 16 copii, dintre care 12 au ajuns la vârstă adultă. Dintre aceştia, două fete au ales să îmbrace straie călugăreşti, iar una dintre ele a devenit stareţa Mânăstirii Răteşti. Inginerul Nicolae Nacu Pissiota şi soţia sa au avut trei fete:
- în 1895 se naşte Elena (†1979) ale cărei rămăşiţe pământeşti se află în cripta Mânăstirii Pissiota, lângă părinţi. Elena a fost căsătorită cu avocatul George Atanasiu – descendent al familiei Negruzzi – şi împreună au avut doi fii: Gheorghe şi Nicoale Atanasiu.
- în 1897 se naşte Maria (†1981), care a fost căsătorită cu avocatul Mircea Dobrescu, fiul Primarului Capitalei de la 1915 – Dimitrie Dobrescu. Împreună au avut o fiică, Maria Ioana (†1997).
- în 1909 se naşte Ioana Zoe Niculina (†1983).
Soţii Zoe şi Nicolae Pissiota, buni credincioşi, s-au gândit să-şi lege numele lor de o faptă cu adevărat creştinească – zidind din temelii şi înzestrând cu cele necesare funcţionării o biserică şi un aşezământ monahal care să poarte numele lor, şi în cripta căreia să odihnească spre vecie rămăşiţele lor pământeşti şi ale descendenţilor lor. La sfârşitul războiului de întregire a neamului, 1916-1918, ca mulţumire lui Dumnezeu pentru că familia şi realizările sale au fost ferite, Nicolae Pissiota a decis să ridice lăcaşul de rugăciune.
Astfel, pe proprietatea lor din comuna Poienarii Burchi – cumpărată în 1919, de la Generalul Angelescu, fost ministru de război – construiesc Mânăstirea Nicolae şi Zoe Pissiota, sfinţită în anul 1928, având hramul la 8 septembrie, sărbătoarea Naşterii Sfintei Fecioare Maria. Alăturat complexului monahal ctitorii construiesc şi asigură funcţionarea până la cel de-al doilea război mondial, pe cât a fost posibil, a unui dispensar sătesc a cărui clădire, datorită împrejurărilor, capătă apoi alte utilizări.
Nicolae N. Pissiota se săvârşeşte din viaţă în 1940, iar soţia sa îi urmează un an mai târziu, amândoi fiind înmormântaţi în cripta mânăstirii. Inginerul Nicolae Pissiota a fost un constructor adevărat, care pe lângă pragmatismul caracteristic inginerului, lasă să răzbată şi o puternică dragoste de frumos. Din construcţiile proprii pe care le influenţează şi sub aspect arhitectonic, cum a fost şi biserica mânăstirii, se recunosc amintiri din tinereţe de pe meleagurile macedonene, împodobite ca impunătoarele biserici ale aromânilor, dintre care multe cu trăsături ale renaşterii italiene. De asemenea, se observă şi o anumită preferinţă pentru romantismul secolului al XIX-lea, regăsit de exemplu în caracterul locuinţei de pe domeniul de la Poienarii Burchi. Această clădire cu aspect de castel, având turnuri şi crenele, se armoniza cu stilul arhitectonic adoptat în cazul mânăstirii.
Castelul de la Crivina al familiei Pissiota şi ctitorul, în anul 1930
Operă a arhitectului Ioan Giurgea, văr al lui Zoe Eustaţiu, biserica mânăstirii îmbină armonios stilul renaşterii italiene cu elementele bizantine specifice bisericilor româneşti. Înzestrarea bisericii s-a făcut cu multă grijă şi dragoste creştinească. Catapeteasma este sculptată în lemn de trandafir şi de cireş, adus din Grecia. Prin detaliile şi migala realizării aceasta reflectă influenţa artei mediteraneene. Fresca ce împodobeşte pereţii este impresionantă, înainte de toate prin culorile deosebite. Mobilierul bisericii este realizat din lemn de stejar cu motive naţionale, constituindu-se în piese de o reală valoare artistică. Pardoseala bisericii a fost executată din plăci de marmură roşie. La temelia bisericii se află cripta, ce are locurile de veci acoperite cu plăci de marmură albă. În prezent aici este amenajat un frumos muzeu. Accesul se face direct din exterior, pe partea nordică. Pe lângă biserică, ansamblul monahal a fost completat cu o clădire pentru chiliile monahilor şi cu un atelier de lucru pentru covoare.
In interiorul bisericii se află icoane şi candele de argint în stil brâncovenesc şi cărţi vechi ale cultului creştin ortodox, precum:
- octoihuri, cuprinzând cântările din fiecare zi a săptămânii;
- penticostare, cu ritualul slujbelor dintre Paşti şi prima duminică după Rusalii;
- trioade, pentru cântările şi rugăciunile din cele zece săptămâni dinaintea Sărbătorilor de Paşte.
Momentul consacrării spirituale a sfintei Mânăstiri şi a bisericii sale îl reprezintă ceremonia de sfinţire din anul 1928. În prezenţa unor înalţi ierarhi şi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, a numeroşi monahi şi preacuvioase maici, a ctitorilor şi a familiei lor, precum şi a multor drept credincioşi, locuitori din comunele învecinate s-a oficiat conform canoanelor, slujba religioasă de sfinţire a Sfântului Aşezământ.
După sfinţire şi cuprinderea locaşului în viaţa religioasă a regiunii au mai continuat unele lucrări. Astfel, s-a completat intrarea în biserică cu un pridvor cu trei arcade, iniţial deschise, după cum se observă în fotografia alăturată, în care se vede ctitorul împreună cu un grup de ierarhi bisericeşti şi mireni.
In urma trecerii a peste 70 de ani de la zidire, datorită stihiilor naturii, dar şi cutremurelor din 1940 şi 1977, precum şi efectelor nefaste ale perioadei vitrege desăşurării vieţii spirituale şi menţinerii active a locaşurilor de cult dinainte de 1989, construcţiile mânăstirii au avut foarte mult de suferit. Odată cu renaşterea credinţei şi reînvierea activităţii monahale organizată în viaţă chenovitică (de obşte), după 1993, ca mănăstire de maici cu 18 vieţuitoare, la iniţiativa, dăruirea şi perseverenţa maicii stareţe stavroforă Mihaela Novacovski şi maicii stareţe stavroforă Irina Călin, prin efortul propriu al mânăstirii, cât şi prin concursul dezinteresat a numeroşi credincioşi şi susţinători şi cu sprijinul factorilor ierarhici, s-au strâns fonduri şi s-au efectuat lucrările de consolidare a turlei, refacerea acoperişului şi învelitorii, restaurarea şi refacerea frescei în porţiunile afectate, construcţia unui brâu de piatră la baza zidurilor exterioare, deasupra fundaţiei, şi închiderea pridvorului cu ferestre şi uşă, extinzându-se astfel zona anexă a spaţiului de cult. Alte lucrări importante au privit extinderea refectoriului, a spaţiilor de lucru şi chiliilor, execuţia stăreţiei mânăstirii, construcţia unei clopotniţe exterioare pentru degrevarea de sarcină a turlei bisericii şi amenajarea unei anexe pentru găzduirea vizitatorilor. De asemenea s-a realizat un frumos aghiasmatar sfinţit în anul 2002.
Următoarea lucrare majoră în dezvoltarea complexului mânăstiresc Pissiota o constituie construcţia şi reamenajarea clădirii fostului dispensar în cămin pentru monahii vârstnici – la iniţiativa Maicii Stareţe şi datorită donaţiilor familiilor Gh. Atanasiu, N. Atanasiu şi F. Pratz – urmaşi ai ctitorilor Nicolae şi Zoe Pissiota.>>
Ing. Nicolae Pissiota, în anul 1930
Familia Pissiota în anul 1930
Filed under: Uncategorized | Leave a comment »
Articole noi si carti 