Alexandru Iliaș

De origine macedoneana <<(n. secolul al XV-lea – d. 1666) a fost domn al Țării Românești (septembrie 1616 – mai 1618) și al Moldovei, în mai multe rânduri: 10 septembrie 1620 – octombrie 1621 și 5 decembrie 1631 – aprilie 1633. Tatăl său, Ilie, era fiul lui Alexandru Lăpușneanu. Iliaș Alexandru a fost fiul său.

Deoarece îi sprijinea pe greci în funcții ce le aduceau un venit mare, în 1617 a avut loc o mișcare împotriva acestora condusă de Lupu paharnicul Mehedințeanu, care în cele din urmă, a reușit să-l răstoarne pe Alexandru Iliaș. Au fost uciși o serie de greci, boieri, prelați și negustori, dar și Lupu a plătit cu viața, pentru că sub următorul domnitor, a fost prins cu vicleșug de turci și tras în țeapă.

O altă mișcare împotriva lui Alexandru Iliaș și a sfetnicilor lui a avut loc în Moldova în aprilie 1633. În fruntea răsculaților a fost vornicul Vasile Lupu. Domnitorul este nevoit să părăsească și de această dată tronul care este ocupat în 1634 de conducătorul nemulțumiților.

Miron Costin spune că era un domn nepriceput care, în loc să se ocupe de treburile țării, se întovărășise cu un amant homosexual din Balcani, renumit pentru practicile sale, numit Batiste Veveli și se deda doar plăcerilor. >>

Sursa
Biografie: C. GANE, Neamurile Mavrodinesti din Tara Romaneasca si din Moldova si monografia familiei Ion Mavrodi vel hatman, BUCURESTI 1942

Emil Costinescu

Emil <<(n. 12 martie 1844, Iași – d. 11 iunie 1921, București) a fost un economist și politician român, care a deținut funcția de ministru de finanțe al României în intervalele 1902–1904, 1907–1910 și 1914–1916. A fost primar al Bucureștiului în perioada februarie 1901 – aprilie 1901. De la numele lui se trage denumirea stațiunii litorale „Costinești”, înființată de acesta prin colonizare cu germani pe o moșie a sa.

Emil Costinescu era fiul lui Alexandru Costinescu, arhitect și inginer român, profesor la Academia Mihăileană din Iași și la Școala de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură din București.>>

<<…Se ştie că bunicul său, arnăut (ceea ce ar putea însemna albanez, macedonean sau aromân), venise în Moldova de la Moscopole, prin 1806, ca negustor, în suita lui Alexandru Vodă Moruzi. O schiţă genealogică întocmită

de A. D. Xenopol arată că printre rudele viitoarei familii Costinescu se vor număra atât familia Xenopol, cât şi un alt neam mai puţin cunoscut, familia boiernaşilor Ciurea din Moldova de Jos. Fiul lui Costea Arnăutul, Alexandru

Costinescu, tânăr deosebit de înzestrat, a fost trimis de autorităţile Moldovei să studieze ingineria şi arhitectura la Şcoala Politehnică din Viena, de unde cu diploma obţinută se întoarse, în 1837, la Iaşi. Boierit de Mihai Vodă Sturdza,

Alexandru Costinescu a fost numit profesor de inginerie civilă, geometrie şi arhitectură la Academia Mihăileană, fiind şi autorul planurilor, printre altele, ale cazărmilor de la Copou dintre care una va servi, mai târziu, drept sediu al Comandamentului Corpului de Armată din Iaşi.

În anul Unirii, arhitectul Costinescu se mută la Bucureşti unde, începând din 1861, a funcţionat ca Director al noii înfiinţate Şcoli de Poduri şi Şosele, apoi ca Secretar General la Ministerul Lucrărilor Publice. Demisionânddin ultimul post imediat după abdicarea lui Cuza, Costinescu a acceptat totuşi postul de prefect de Neamţ (1867-1868), de unde reveni la Iaşi.

Muri în 1872 la Bucureşti.

De pe urma lui rămâneau doi fii cărora, contrar legendei, le dăduse o educaţie şi o instrucţiune foarte îngrijite, dar în condiţii, ce-i drept, cam neobişnuite. Neavând o părere prea bună despre calitatea învăţământului public din Moldova, Alexandru Costinescu îşi educase fiii cu meditatori aduşi în casă, sub supravegherea sa directă.

Însuşirile intelectuale deosebite ale fiului celui mai mare, Emil, precum şi rigoarea şi spiritul de metodă germane, aduse în casă atât de mama vitregă, cât şi de studiile vieneze ale tatălui, au făcut restul. Pentru că-i convenea din punct de vedere politic, Emil Costinescu a lăsat să circule legenda conform căreia fusese un sărman autodidact cu o pregătire profesională târzie, „împiedicat de tatăl său să urmeze până şi o şcoală primară”. Se constată aceeaşi voită inexactitate în ceea ce priveşte debuturile sale la „Românul”, gazeta roşilor liberali de sub direcţia lui C. A. Rosetti. Că a fost zeţar acolo, se poate, dar, desigur, nu angajat pe un asemenea post proletar, ci din zel ocazional, când sarcinile editoriale impuneau urgenţe. Căci Emil Costinescu a fost de la bun început un talentat redactor, asociat la „Românul” din 1868 până în 1882, înlocuindu-l chiar pe directorul C. A. Rosetti, atunci când acesta pleca prin vreo călătorie.

Faptul că se va număra printre puţinii fruntaşi liberali care cunoşteau foarte bine limba germană i-a facilitat, desigur, contactul cu regele Carol I şi, indirect, cariera.

Începând din 1876, Emil Costinescu a fost deputat de Muşcel, de Ilfov, de Bucureşti şi, în sfârşit, de Prahova, în decursul a şapte legislaturi, devenind cu timpul economistul partidului liberal, multă vreme în opoziţie cu rivalul său Menelas Ghermani (familie de bancheri macedoromani din Serbia), economistul partidului conservator.

În anul 1879, ca raportor al noilor legi financiare, Emil Costinescu iniţia naţionalizarea căilor ferate. În 1881, participa, în calitate de Director Fondator, la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, apoi, în 1897, la aceea a Băncii Generale a Ţării Româneşti. Tot în 1881, era votată de Parlament legea de încurajare a industriei naţionale, redactată sub îndrumarea lui Emil Costinescu, la fel ca şi legea despre monopolul asupra cârciumilor şi legea contra beţiei, menite să pună capăt speculei cârciumăreşti. Tot Emil Costinescu asigură lui Spiru Haret fondurile necesare pentru ducerea la bun sfârşit a reformei învăţământului. A avut mai puţin succes cu promovarea legislaţiei menite să creeze o altă clientelă liberală, instituind inamovibilitatea de fapt a funcţionarilor: legea pentru „stabilitatea funcţionarilor”, deşi votată, a fost mai apoi desfiinţată graţie eforturilor lui Menelas Ghermani şi ale rudei acestuia, C. C. Arion (probabil tot aroman), amândoi conservatori.

Emil Costinescu a fost el însuşi creator de întreprinderi industriale, aşezate cu precădere pe valea Prahovei, la Sinaia. În 1880, înfiinţa, cu capital german, o fabrică de cherestea, cu instalaţii proprii de dinam pentru transmisia curentului electric, o mare inovaţie în România vremii; fabrica va produce până la 10.000 mc de lemnărie anual. La 1886, lua naştere, la Comarnic, tot pe valea Prahovei, o fabrică de var hidraulic, a cărei producţie va atinge până la 500 de vagoane anual; la 1891, o fabrică de sârmă, cuie şi nituri, cu o producţie de până la 250 de vagoane anual, şi alta de sulfat de fier (calaican), cu o producţie anuală de 10-12 vagoane. Urmaseră o fabrică de var alb gras pe muntele Furnica (până la o mie vagoane anual), prevăzută cu un funicular lung de peste trei km, şi o carieră de piatră ce producea, de asemenea, până la o mie vagoane anual.

Director general şi proprietar al tuturor acestor întreprinderi, prevăzute după modelul german cu cantine şi magazine pentru toţi salariaţii, manuali şi administrativi, Emil Costinescu ocupa fotolii în consiliile de administraţie ale: Societăţii de Asigurare „Naţionala”, Creditului Rural, Uniunii Generale a Industriaşilor din România, oficiosului liberal „Viitorul”, Societăţii Anonime „Tarcăul” (fabrică de cherestea), Societăţii Anonime „Letea” (fabrică de hârtie), şi ale altor multe instituţii financiare ale vechiului Regat controlate de partidul liberal.

Prin 1895, Emil Costinescu îşi construi o mare şi frumoasă locuinţă pe strada Polonă (astăzi reşedinţa ambasadorului Japoniei la Bucureşti). Acolo îşi sfârşi viaţa, în vârstă de 77 de ani, în 1921.

Funeraliile sale, celebrate de Mitropolitul Pimen pe vremea când Ionel Brătianu se pregătea să domnească atotputernic asupra începuturilor României Mari, au fost ocazia demonstrării, tocmai, a supremaţiei liberale. Sicriul său, escortat la cele patru colţuri de fruntaşii partidului, Mihail Pherekyde, Vintilă Brătianu, I. G. Duca şi dr. C. Angelescu, era urmat de ofiţeri purtând pernele cu decoraţiile defunctului, de care funebre încărcate cu coroanele de flori trimise de multiplele societăţi bancare şi consilii de administraţie în sânul cărora funcţionase Emil Costinescu, de numeroase trăsuri purtând membrii familiilor Costinescu, Brătianu şi Berindei, de o trăsură, goală, a Palatului Regal, de doamnele de Onoare ale Reginei Maria, de generali în mare ţinută şi de toată lumea politică liberală. În cortegiu mai figurau şi vicepreşedintele Sindicatului ziariştilor, Simon Pauker, fostul ministru conservator C. C. Arion, rudă cu defunctul prin familia Tătăranu, alături de alţi fruntaşi ai dispărutului partid conservator: Toma Stelian, Take Ionescu, Petre Missir….>>

Sursa

Biografie: ISTORIA ESTE UN CIMITIR DE ARISTOCRAȚII. Vilfredo Pareto